Afacerile din zona euro au avut cea mai mare dezvoltare din ultimii 20 de ani, în iulie, dar nivelul de încredere scade. Ce spun sondajele

Afacerile din zona euro au avut cea mai mare dezvoltare din ultimii 20 de ani, în iulie, dar nivelul de încredere scade. Ce spun sondajele
Indicatorii de creștere a afecerilor indica un ritm accelerat / Sursa foto: Shutterstock - caracter ilustrativ
Publicat: 24/07/2021, 10:32
Actualizat: 24/07/2021, 10:36

Activitatea afacerilor din zona euro a crescut la cel mai rapid ritm lunar în mai bine de două decenii, în luna iulie, pe măsură ce relaxarea restricțiilor impuse pentru gestionarea pandemiei de COVID-19 a dus la avansul serviciilor. Totuși, temerile legate de un nou val de infecții au afectat încrederea mediului economic, potrivit presei internaționale.

Pe fondul creșterii ratelor de vaccinare, a reducerii presiunii asupra sectorului medical și a ridicării restricțiilor pe care guvernele le-au impus pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2, cererea a început să revină, relatează Reuters, preluat de News.ro.

Cel mai rapid ritm lunar de creștere

Indicele semnal privind intenţiile de achiziţii ale managerilor (PMI), realizat de IHS Markit, considerat ca un indicator bun al sănătăţii economice, a urcat la 60,6 în iulie, de la 59,5, cea mai înaltă valoare atinsă din iulie 2000. Indicele este peste pragul de 50 de puncte care separă creşterea de contracţie şi depășește o estimare dintr-un sondaj Reuters, de 60 de puncte.

„Zona euro se bucură de creştere în timpul verii, deoarece slăbirea restricţiilor pentru combaterea virusului în iulie a propulsat creşterea la cel mai rapid ritm din ultimii 21 de ani”, a declarat Chris Williamson, economist-şef pentru afaceri la IHS Markit.

Potrivit specialistului, în special sectorul serviciilor se bucură de ridicarea măsurilor restrictive pentru Covid-19 şi de creșterea ratele de vaccinare, în special în ceea ce priveşte sectoarele de ospitalitate, călătoriile şi turismul.

Un PMI care acoperă industria de servicii, dominantă în zona euro, a sărit la nivelul de 60,4, de la 58,3, cel mai ridicat nivel din iunie 2006 şi peste prognoza din sondajul Reuters, de 59,5.

Cererea fost accelerată, ceea ce indică faptul că ritmul nu va încetini în curând, potrivit sursei citate. Drept dovadă, indicele privind noile afaceri a crescut de la 58,7 la 59,7, unul dintre cele mai ridicate niveluri din istoria de 23 de ani a sondajului.

În ceea ce privește indicele PMI din industria prelucrătoare, acesta a scăzut uşor de la recordul din iunie, de la 63,4 la 62,6.

Un indice privind producţia, care intră în componenţa indicelui compozit PMI, a scăzut la 60,9, de la 62,6.

Varianta Delta stârnește temeri

Totuși, relatează Reuters, răspândirea variantei Delta, cu un grad ridicat de contagiozitate, a coronavirusului a afectat în continuare lanţurile de aprovizionare globale şi a determinat creşterea preţurilor materiilor prime.

Potrivit Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), la această variantă contagiozitatea este de două ori mai mare față de tulpina inițială și cu aproximativ 60% mai mare decât tulpina Alpha, cunoscută ca varianta britanică. Aproape 70% din infecțiile cu COVID-19 din majoritatea țărilor europene sunt acum, în medie, cu varianta Delta, identificată prima dată în India, a anunțat Organizația Mondială a Sănătății, care reiterează îndemnul adresat tuturor statelor de a vaccina masiv populația.

Creșterea numărului de infecții și temerile privind apariția unui noi val al COVID-19 au afectat nivelul de încredere pentru viitor, indicele coborând la 67.8 de la 71.9, cel mai redus nivel, din februarie.

Acesta vine în acord cu datele recente ale Comisiei Europene privind indicele de încredere a consumatorilor, care a scăzut luna aceasta. Conform cifrelor publicate joi, indicele a scăzut în iulie cu 1,1 puncte, atât în UE, cât și în zona euro, comparativ cu luna iunie. Cu valori de -5,6 (UE) și -4.4 (zona euro), indicatorul rămâne peste nivelul de dinanintea pandemiei în ambele regiuni, arată Comisia.

Sursa: Comisia Europeană
Sursa: Comisia Europeană
Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
China anunță că a construit o armă similară cu Steaua Morții din „Războiul Stelelor”